Organizare
O încercare de organizare a științelor și cunoștințelor populației evreiești pe teritoruiul României ar diferenția științele teoretice de cele aplicative, apoi propagarea culturii iudaice în cadrul comunităților de aportul la stiințele ce nu țin de această latură (științe exacte ca matematica sau medicina de exemplu, unde un numar mare de evrei român aduc un aport important bagajului de cunoștințe național și internațional). Științele și cunoștințele se păstrează, evoluează și sunt organizate pe de o parte în practicile transmise în familiile comunităților evreiești, apoi, ca oriunde, sub forma textelor, un fel de proteze ale memoriei, iar în cele din urmă înglobate și solidificate în patrimoniul construit. În cadrul oricărei comunități evreiești va funcționa sinagoga și școala, practicarea religiei vine întotdeauna dublată de nevoia de instruire și propagarea propriei limbi.
Pentru a înțelege specificul comunității evreiești de la noi din țară și implicit caracterul personajelor formate în cadrul acestia merită amintite, ca o trecere în revistă succintă cateva câteva date istorice legate de prezența și organizarea acestei minorități.
În secolul XVI evreii încep să se implice din ce în ce mai mult în comerțul Țărilor Române, iar în secolul XVII încep să se amintească în cadrul obștilor de sinagogi, rabini, cimitire și hahami. În țările în care își formează comunități ei duc cu ei organizarea socio-economică și tipul de așezare, aveau felul propriu în care se organizau pentru a trăi ca o comunitate separată între români. În jurul anului 1700, în Moldova și Tara Românească evreii erau organizați în bresle, iar în Transilvia celei de-a jumătăția secolului XVII era recunoscută oficial o singură comunitate. În perioada domniilor fanariote cei mai mulți evrei se aflau în Moldova și erau organizați în breasla jidovilor. Când numărul evreilor sporește și odată cu el și numărul de liberi spirituali, se recunoaște rabinul ca hahambașa, mare rabin al tuturor evreilor din Moldova, avându-i sub jurisdicție și pe evreii din Țara Românească. Rabinatul judeca procesele de drept civil, religios și cele comerciale.În perioada domniilor fanariote se cristalizează structurarea evreilor, organizați în bresle cu caracter etnic și conduse de staroști și sub hahambașie. Odată cu reinstaurarea domniilor pământene, și modernizarea societății românești istoria acestei etnii devine mult mai strâns legată de istoria țării. Regulamentele organice ale principatelor schimbă multe aspecte ale vieții populației evreiești în continuă creștere, care deși o consideră ca populație străină, prevede interevenția statului în reorganizarea ei. Breslele își schimbă numele în “națiunea evreiască”, iar autonomia fiscală a acestora este desființată. Instituția hahambașiei se desființează în 1834, iar hahambașa înlocuit de organe alese, marele rabin era ales de comunitate. Revoluția și anul 1849 aduc un început, fie el timid în niște legături mai bune între români și evrei, cu toate că aceștia din urmă continua să trăiască într-o izolare voluntară (dată de practicile religioase și tradiții). În 1868 Guvernul renunță la organizarea internă a comunităților, iar în această perioadă se remarcă dizolvarea structurilor tradiționale de organizare a comunității. Cum existau restricții pentru copii evrei pentru a accede școlile de stat, românești, încep să apară școli private unde se preda lima ebraică și idiș. În anul 1911, desi era evreu askenaz, I.I. Niemirower a fost ales rabin al micii comunitati sefarde. A fost si rabin al garnizoanei din Bucuresti Ca delegat al minoritatii evreiesti din România a participat la Conferinta de Pace de la Paris, din anul 1919, alaturi de dr. Wilhelm Filderman, fondatorul Uniunii Evreilor pamânteni, cu care a avut o strânsa colaborare. În anii urmatori a putu avea satisfactia de a fi martor la acordarea de drepturi cetatenesti tuturor evreilor din România Mare. În anul 1921 Niemirower a fost ales Mare Rabin al evreilor din Vechiul Regat, apoi sef Rabin, functie nou creata de comunitatea din Bucuresti. În anul 1936 a fost reconfirmat ca sef Rabin al Federatiei Uniunilor de Comunitati Evreiesti din România. A reusit centralizarea si recunoasterea organizarii evreilor de cult mozaic, valabila si astazi. A reusit sa uneasca sub conducerea sa practic toate comunitatile evreiesti din România. Conceptul fundamental care a calauzit activitatea sa a fost un „iudaism cultural” . Când acesta încetează din viață, în locul său este ales ca șef rabin dr Alexandru Safran, urmat de Moses Rosen care a fost înscaunat în fruntea cultului evreiesc din România în timpul erei comuniste.
În prezent, Federația Comunităților Evreiești (Mozaice), cu sediul în București cuprinde toate comunitățile și obștile din țară.